Am ajuns acasa dupa noua saptamine foarte incarcate si cu atit de experiente si amintire cum ar fi trecut un an intreg.
Am ajuns acasa, dar de fapt, inca n-am ajuns. Ginduri mei se plimb mai departe prin Romania, zbor de la Bucuresti la Ploiesti, si din Brasov pana la Sibiu. Incerc sa me imagin ce s intempla in capele voastre de cand ne am despartit, cum va simtiti, cum a fost inceputul scoalei, sau intoarcere la loc de munca; dar intrebarile mele raman fara raspunsuri.
Daca va uitati la blogul acest, ati vazut ca Stefania a scris impresiele sale la sfirsitul proiectului. Vreau sa stiti ca toti sinteti invitati sa imi scrieti ginduri vostri, si daca vreti, le pot pune la blog sa le impartiti cu celalti. Si poate gasim o solutia pe internet care va permita sa comunicati intre voi. Eu nu me princep bine cu computer, dar poate voi aveti o idea cum am putea sa facem?
Cand am ajuns acasa, am gasit doue vedere postale provenand din prietene ale mele. Ele vreau sa imi doresc si sa VA doresc toate cele bune pentru proiectul inainte sa plec din Germania, dar au ajuns dupa departire meu spre Bucuresti. Amindoue vederele exprim intrun fel acelas gand, un gand care poate nu am stiut sa-l exprim atit de bine, dar foarte asemenator la gand care m-inspirat sa initiez proiectul "vostru", proiectul: "pasarea de foc".
"O calatorie de o mi de kilometri incepe cu UN pas."
Acest primul pas, voi, TOTI, l-ati facut. A fost proiectul pe care l ati facut in aceasta vara. Ati avut curajul chiar daca nu ati stiut de ce e vorba, cine vor fi "celalti" dansatori, ce vati dansa, cat de greu va fi. Ati avut perserveranta, rabdare, toleranta, incredere necesari pentru a merge pana la capat. Ati luptat, transpirat, plins, jurat, cipat, patit, dar ati mers inainte, si mai ales ati reusit.
Si CUM ati reusit : sale arhipline, la teatrul national din Bucuresti ca si la casa de cultura a sindicatelor din Sibiu. Ati reusit sa impresionati publicul, si sa l emotionati, ati reusit sa iesi spectatori plingand din spectacol. Chiar Domnul Caramitru, Director Teatrului National m-a sunat ziua urmatorul si m- a spus ca niciodata n-au iesit atit de lumea plingand din teatrul seu.
Dar stiti si voi de ce ati fost convingatori si de ce spectacolul a fost un mare succes. Si poate uni din voi pot sa imi scriu si sa ma l-explic.
Va doresc sa aveti curaj, si in calatoria voastra de viata, chiar daca drum poate sa va para uneori greu, chiar daca se prezinta ceva nou, chiar daca va pare imposibil.
Dar si sunt convinsa ca VATI avea curaj. Pentru ca de acum stiti ca NIMIC nu este imposibil.
Inainte sa inceapa proiectul, am vrut sa va arat filmul cu Pasarea de foc facut acum doi ani cu copii din Germania. Dar Josef nu a vrut. La inceputul, n-am inteles de ce, dar mai tirziu am inteles. Sunt convinsa ca, daca l-ati fi vazut, ati fi spus ca nu puteti, ca este imposibil. Ati fi spus ca nu stiti sa dansati, ca nu aveti ritmul, ca va vati incurca, obosi, plictisi....
Acum stiti ca puteti, si eu stiu ca puteti TOT ce adevarat vreti in viata voastra. Doar trebuie sa vreti ADEVARAT, cu toata inima, si atunci, puterea si energia va vor da aripe. Si atunci, vati fi surprinsi din posibilitatele ne asteptate pe care le aveti.
Asa ca nu ezitati: orice incepeti, faceti primul pas, este cel mai greu. Celalti vor urmari.
Sa stiti ca si mie a trebui curaj pentru a incepe cu Pasarea de Foc. Doar dragoste pentru tineri romani si incredere in voi au facut sa merg mai departe chiar daca a fost crisa financiara, si sa nu ma dau batuta.
Sa nu va uitati niciodata de minuna pe cara l-ati facuta in vara asta.
Sa va cresc aripe si sa va trag acolo unde alegeti voi sa zborati, egal cat departe este, si cat vint este. Acum stiu ca puteti, si sunt sigura ca stiti si voi!
Si asta e a doila vedere. Poate imi spuneti voi ce va duce aminte cand o priviti.........eu ved multi lucruri care ma amintesc de proiectul nostru. Textul spune: "daca un interprindere va reusi, nu poti sa sti daca doar te gandesti la el, ci doar daca incerci sa-l faci!"
Astept ganduri vostri (sau ca comentar aici, sau prin e mail: wm.gruber€gmail.com) si poate intro zi va spun ganduri mei.
Cu mare drag
Bunica Monica
No comments:
Post a Comment