Dupa ultima repetitie Josef ne-a spus sa ne uitam adanc in ochii celor cu care am lucrat in aceste 5-6 saptamani. In momentul acela nu am luat acest lucru in serios. Unii da,si au inceput sa planga in hohote.Eu am inteles de abia cand a venit momentul despartirii ce vroia Josef sa spuna.Atunci cand colegii mei au coborat din autocar la Ploiesti,o parte din mine a murit. M-a sfasiat ingrozitor acel moment.Chiar si acum cand scriu acest post imi curg lacrimi pe obraji. Despartirea de cei care mi-au fost familie pentru 6 saptamani a fost cel mai greu lucru din tot acest proiect.Nu cele 6 ore de antrenament pe zi,nu nenumaratele repetitii,nu frigul indurat in noptile petrecute la Sibiu,nu drumul obositor Bucuresti- Sibiu. Toate aceste lucru pier in fata despartirii de ei..Ii iubesc sincer..Pe toti..Toti simtim asta. Am fost un grup foarte omogen si ne-am inteles foarte bine si vom tine legatura.Chiar am vorbit aseara cu cei din Bucuresti sa mergem la cei din Ploiesti pentru ca tinem foarte mult unii la altii.Niciodata nu m-am atasat atat de mult de cineva.
Tot acest proiect a fost o experienta incredibila si sper sa aibe continuitate.Schimba complet vietile celor implicati,insa cred ca schimba si mentalitatile celor care ne privesc spectacolele.
In urma celor doua reprezentatii de la Bucuresti si Sibiu,spectatorii au iesit plangand din sala. Inseamna ca proiectul si-a atins scopul si ca a atins sufletele spectatorilor.
A fost o experienta foarte emotionanta si sunt foarte fericita ca am fost printre artisti.
Stefania Ciuca
No comments:
Post a Comment