Cand se lasa cortina

Cand dupa o luna de stat impreuna, urmeaza ultimul spectacol dupa care… fiecare la treaba lui. Deja nu prea te mai gandesti cum o sa fie ultimul spectacol, cu toate ca trebuie sa fie excelent.Te gandesti ca aia 100 de insi care ti-au fost ca fratii o luna, de maine nu mai sunt langa tine. Eu asta am simtit si majoritatea artistilor dansatori din Pasarea de Foc, cand eram la Sibiu.

Nu conta ca Josef (coregraful) urla ca nebunu, nici ca sala din Casa de Cultura din Sibiu e nici pe sfert ca cea din TNB.
Parca ne parea rau de ultimul spectacol. Dar a fost si a fost super. Aplauze ca la Bucuresti, presa, prieteni… doua telefoane furate.

Cu ce-am ramas… fiecare cu o pasare de foc care s-a trezit in el. Care ii arata ceva si il face sa nu uite momentul cand pasea pe scena. Si momentele cand se pregatea timp de o luna sa faca acei pasi pe scena.
Personal…. am ramas cu 50 de casete care tin in ele pasari de foc. Multe si puternicxe din care voi creea una maaaaaaare. Pasarea de Foc – filmul. Pe 5 decembrie va avea lansarea! Dar pe langa casete am ramas cu acelasi sentiment ca si artistii dansatori. acela de putere prin simplitate, prin comuniune.

Acum 4 luni de zile cand scriam conceptul pentru pachetul video Pasarea de foc, scriam “vom arata ca fiecare are in el o pasare de foc care se trezeste cand comunicam, suntm fericiti, suntem uniti, lucram in echipa”. Nu eram foarte sigur cum o sa arat asta. Totul s-a aratat de la sine. Din prima zi cand i-am luat impreuna cu echipa mea (Vali si Bogdan) din Sibiu si Brasov, am simtit ceva intre ei. Era o raceala usor distanta si in acelasi timp o forta ce ii unea. Majoritatea erau din case de copii. Se simtea spiritul independent, mai comunicativ sau mai individualizat, caracteristic… Dar aveau in ei oul Pasarii de Foc. Nu stiau la ce sa se astepte, umblau fel si fel de zvonuri, era un haos tacut dar unul care tinea in el ceva foarte promitator.

Primele zile au fost de acomodare… Prindeau aripi… se coceau. Contactul cu Josef… ceva nou. Nu erau obisnuiti, nu erau linistiti, obisnuiti in continua miscare… Primele ganduri erau de renuntare, neincredere… Vreau acasa! Nu imi place aici! Mai bine stateam acasa.

Dar am ramas aici toti si am creeat.

Chiar si pentru mine si echipa mea a fost greu la inceput. prima saptamana a fost de razboi cu coregrafii. Am filmat cu lentile fixe si asa ca Vali (Mircea Valentin-operatorul) se baga destul de des printre copii sa surprinda xpresii, chipuri, mimici la prim plan. In fiecare seara eram chemat la rulota (Josef este foarte legat de natura si de energia care i-o transmite aceasta si asa ca locuieste doar in rulota) si omorat la cap ca “copii sunt atenti mai mult la camera, se inhiba etc”. Am rezolvat-o si pe asta si totul a fost ok.

Evoluam. Strans legati. Monique (initiatoarea proiectului), Klaus (nepotul ei-voluntar), Mihaela (tot voluntar), Alexandra si Ada (impreuna cu ajutoarele lor) de la If Magic munceau din greu ca totul sa mearga snur. Si asa a mers.
Serile erau lungi. Eu montam bucatele din ce filmam ziua. Adusesem tot echipamentul de acasa, la Neghinita, unde stateam.Era singurul punct cu o tzar’de internet. Din “Studioul 3″ cum ii pusesem numele camerei unde tineam sculele, a devenit internet cafe. Oricum super tare, o tabara de creatie cu adevarat.

In weekend ne relaxam. multi erau mari amatori de cluburi, altii de hip hop, motiv pentru care i-am dus la Avangard Miuzic sa tragem o piesa intr-un studio profi, Le multumesc baietilor ca ne-au ajutat.

Apoi am mai fost cu ei la Radio Lynx in studio sa inregistram spotul radio. Multam lui Mircea si lui Alex pentru ajutor.
Binenteles ca a fost si colapsul cu foarte multi accidentati dar care pana la spectacol s-au reabilitat…

Contactul cu scena din TNB… pentru unii era prima oara cand paseau intr-un teatru… si acela era TNB… si aceia erau primi pasi DIRECT PE SCENA! Cred ca toti actorii care viseaza la TNB i-ar invidia putin pe artistii nostri. O sansa mare pentru toti.
Se plimbau prin cabine, pe coridoare, ca al ei acasa fara stres, asta mi s-a parut genial… spre usoara disperare a staff-ului tehnic de la TNB.

La spectacol… sala arhiplina, emotii dincolo de cortina. Coregrafii pozitionati bine aveau o tensiune interiaora maaaaare. Eu mi-am dublat echipa de filmare aducandu-i pe George Guy si Cipi cu inca 3 camere ca sa fie treaba treaba.
Spectacolul extraordinar, sute de aplauze pe minute lungi. Iesea lumea in lacrimi din teatru, Aprecierile au fost pe masura.
Pasarea ajunsese la maturitate. Caseele nu imi mai ajungeau sa pot arata cat de colorata si mare e acum!

Multumesc foarte mult echipei mele, lui Vali si lui Bogdan Benea (pe care l-am luat pentru sunet dar a fost un best boy asa adica facea de toate motiv pentru care i-am dat porecla Boncea) Fara voi nu reuseam sa fac filmul asta sunt convins! M-ati suportat inca odata la cel mai mare proiect al nostru de pana acum. Ma bucur ca se largeste echipa, cu oameni buni.

Multumesc lui Cipi si lui Popica (second unit production) ca au fost langa noi si langa copii si ca Cipi …. a facut ….. aaaaaa…….. da asta scriu in alt post

Multumesc si lui Monique si Alexandrei ca au avut incredere in noi si in pretentiile mele si tot ce am cerut de la ele.

Multumesc copiilor si fetelor care mi-au ridicat moralu asistandu-ma in munca mea….. nu serios!

A fost o luna de vis, O mai vreau, mi-e dor de ea si de cei cu care am stat atata timp.
Acum ma apuc de montat filmul. Pana cu pana asa cum si ei au inceput coregrafia. Ii am pe toti in gand si deja ma pregatesc sa ii revizitez.

In Decembrie, Pasarea de Foc – filmul!


September 15, 2009

Tedy Necula

Comments
One Comment on Cand se lasa cortina

Nia on Sat, 19th Sep 2009 2:38 pm

Absolut superb articolul…Si mie mi-e foarte dor.:-<